Pe vremea când alți copii mergeau la bunici ca să se joace de-a v-ați-ascunselea în hambar, eu mergeam la bunicul Ludovic și mă piteam sub masa lui de lucru până venea și scotea stofele din dulapul de croitorie. Mă invita cu o mișcare scurtă din cap să-mi trag scăunelul și să stau cât mai aproape de masă „să-l ajut să țină stofa dreaptă”. Acum știu că era doar un pretext ca să-mi vadă bucuria din ochi când mângâiam țesătura și-l urmăream cum îi dă viață.

Întindea stofa pe masă, o măsura întotdeauna de două ori cu metrul galben de croitorie care-i stătea atârnat permanent la gât, trasa conturul cu o bucată de cretă, lua foarfeca și tăia. Călca materialul cu o pânză deasupra, nu care cumva să-i strice textura, apoi pornea mașina de cusut, îi verifica becul și ața și începea tropotitul. Mașina cânta, bunicul Ludovic zâmbea, iar eu zbârnâiam cu creta pe bucățile de material rămase, visând tipare. Apoi satisfacția bunicului când clientul lui își proba costumul și i se citea fericirea și mândria în privire. Intra pe ușă un om simplu și ieșea mândru ca un SIR – avea un costum impecabil croit doar pentru el. Un incontestabil Ludovic!

Am crescut înțelegând simplitatea eleganței chiar din miezul ei. Sir Ludovic înseamnă metamorfozarea unui material ales și desăvârșirea sa într-un Ludovic unic – din respect pentru o meserie cu tradiție.